intotdeauna am iubit amerindienii...de parca o forta transcendentala ma atrage spre ei..
Publicat de ioana baciu 06 iulie 2009 la 12:16
intelege arta...psihanaliza artei, dupa o miscare de aplicare a sentimentelor; asupra unui tablou
Publicat de ioana baciu la 06:50
Asupra unei cărți: Eseu despre moarte
Publicat de ioana baciu 29 iunie 2009 la 07:03
(Françoise Dastur, Moartea: Eseu despre finitudine, Editura Humanitas, București, 2006, 118 p. )
Ce este, de fapt, din punct de vedere fenomenologic, moartea? Și cum pot eu acționa în fața morții celuilalt? Aceste două întrebări m-au făcut să cumpăr carte și, recitind-o, mi-am dat seama că merită vorbit despre ea. Nu vreau să-i fac vreo recenzie, căci i s-au mai făcut. Dar mă interesează un subiect din această carte (pe care v-o recomand cu căldură!): moartea proprie și moartea celuilalt (pp. 63-71). Mă gândeam la acest subiect în contextul unui sfârșit al lumii (știm cu toții de calendarul maya, și de I Ching și de oracole, de Vechiul Testament care, toate, vorbesc despre acest lucru. Cât de adevărat este, rămâne de văzut…). Astfel, trebuie aminti un citat, pe care voi încerca să-l comentez (evident, cu propriile-mi afirmații): Că moartea celuilalt nu poate niciodată să coincidă cu a mea și că iubirea nu este, contrar a ceea ce se crede, mai puternică decât moartea, acest fapt face din fiecare moment un scandal, o moarte primă.
Deci…câteva pecizări, first:
a) primo: omul știe că trebuie să moară, dar nu știe când;
b) secundo: nu există o experiență a morții, deci nu pot ști cum este să mori;
c) terțo: viața omului este o viață împreună cu moartea.
Luând în considerare cele enunțate mai sus, concluzionăm: din punct de vedere fenomenologic, moartea e starea-de-a-nu-mai-fi. În fața ei nu mai acționezi, ci încetezi de a mai exista. Trăim împreună cu ea toată viața, ea se află în actul nostru de trăire, prin moartea celuilat. Îl vedem pe celălalt mort, îl vedem murind, și înțelegem că există moartea. Dar asta nu înseamnă că știm cum arată, sau cum este, moartea.
Merită citită cartea, fie doar pentru faptul că reprezintă un punct de plecare în înțelegerea lui Heidegger, prin referințele făcute cu privire la el.